P******** D* P* L**** J********** T**** M*******
PetentP*** I**** F*****
InculpatÎn baza art. 334 alin. 2 C.pen. rap. la art. 396 alin.1, 2 şi 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul P*** I**** F*****, în prezent aflat în Penitenciarul Mioveni, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1( un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat . În baza art. 335 alin. 1 C.pen. rap. la art. 396 alin.1, 2 şi 10 C.pr.pen condamnă pe inculpatul P*** I**** F***** la pedeapsa de 1( un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 38 alin.2 C.pen. constată că infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul în prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare prin sentinţa penală nr.179/2.11.2020, pronunţată de Judecătoria Turnu Măgurele în dosarul nr. 435/329/2020, definitivă prin respingerea apelului prin decizia penală nr. 415/24.03.2021 a Curţii de Apel Bucureşti. Descontopeşte pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr.179/2.11.2020 şi le repune în individualitatea lor, după cum urmează: -pedeapsa de 1( un) an şi 4( patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev de art. 228 alin. 1 comb. cu art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) şi alin. 2 lit. b) din C. pen., la care a fost condamnat inculpatul P*** I**** F***** prin sentinţa penală nr.179/2.11.2020 pronunţată de Judecătoria Turnu Măgure ; -pedeapsa de 2( ani ) an şi 6( şase ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b , art. 229 alin. 1 lit. d, art. 229 alin. 2 lit. b C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. la care a fost condamnat inculpatul P*** I**** F***** prin sentinţa penală nr. 75/24.03.2020 pronunţată de Judecătoria Turnu Măgurele în dosarul nr. 3609/329/2019, definitivă prin decizia penală nr. 409/A/22.05.2020 a Curţii de Apel Bucureşti. În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contopind pedepsele principale , urmează să fie stabilită pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din celelalte pedepse, respectiv 1 an, 1 lună şi 10 zile , urmând ca pedeapsa totală stabilită să fie de 3 ani, 7 luni şi 10 zile închisoare care se va executa în regim de detenţie. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 210 din 24.03.2021 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a C.pr.pen. deduce din pedeapsă durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 16.12.2019 la 12.02.2020 şi durata executării pedepsei de la 23.05.2020 la zi În temeiul art. 404 alin. 4 lit. e C.proc.pen rap.art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (300 lei cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale, 1500 lei cheltuieli judiciare aferente camerei preliminare şi judecătii). Onorariul apărătorului din oficiu pentru faza de judecată pentru av. Diaconu Constantin , în cuantum de 868 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.10.2021.
Hotarare 223/2021 din 01.10.2021Amână pronunţarea la data de 1 octombrie 2021. Pronunţată azi, 1 septembrie 2021, în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.09.2021