N***** R****** N******
PetentI************ D* P****** A* J******** M********
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul Nedela Romulus – Nicolae, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poli?ie al Jude?ului Maramure?. Anulează în parte Procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PMMX NR. 0309205, respectiv în ceea ce priveşte contravenţia constând în conducerea autovehiculului fără a avea asupra sa actul de identitate şi permisul de conducere, înlăturând sancţiunea avertismentului aplicată raportat la această contravenţie. Reduce sancţiunea amenzii aplicată prin Procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PMMX NR. 0298681 de la 1450 la 1305 lei. Menţine în rest cele 2 procese verbale. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată astăzi, 25.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 2500/2022 din 25.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 25.03.2022, pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.03.2022Dispune, din oficiu, preschimbarea termenului stabilit în dosarul nr. 11184/182/2021 şi fixează un nou termen pentru data de 10.03.2022, ora 10,00. Se vor cita părţile pentru noul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 04.01.2022