N***** T*****
ReclamantN***** M****
ReclamantN***** I**** V*******
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată. Dispune rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat de Biroul Individual Notarial Mihaela Vlad sub nr. 80 din 13.01.2016. Ia act că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 21.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6389/2021 din 21.10.2021Amână pronunţarea la data de 21.10.2021, pentru a permite părţilor să depună concluzii scrise şi pentru a delibera. În baza art. 396 alin. 2 C.proc.civ., pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată astăzi, 06.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2021Pune în vedere pârâtei, sub sancţiunea amenzii judiciare, să-şi clarifice poziţia procesuală în sensul de a preciza dacă este de acord cu admiterea acţiunii, aşa cum a arătat în întâmpinare şi la f. 41 din dosarul iniţial, sau nu este de acord, aşa cum rezultă din apel, clarificarea fiind necesară pentru discutarea estimării cercetării procesului şi a probatoriului. Încuviin?ează pentru reclamanţi proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul pârâtei ?i proba cu martorul Nedelescu Elena. Constată că pârâta a depus întâmpinare, însă nu a anexat niciun înscris şi nu a solicitat administrarea de probe. Faţă de modalitatea de desfăşurare a şedinţelor de judecată în contextul pandemiei de coronavirus şi de durata limitată a acestora stabilită prin hotărâre de colegiu de conducere, precum şi de necesitatea gestionării normale a tuturor dosarelor din şedinţă, în vederea administrării interogatoriului din prezenta cauză stabile?te în sarcina reclamanţilor obligaţia ca numărul de întrebări din interogatoriu să fie de maximum 10, sub sancţiunea amenzii judiciare, măsura fiind necesară pentru desfăşurarea normală a procesului, părţile având în obligaţia de a contribui la administrarea acestei probe în raport de specificul şi natura acesteia, precum şi de obiectul limitativ al procesului. Pune în vedere reclaman?ilor prin apărător să depună interogatoriul propus pentru pârâtă, sub sancţiunea decăderii din probă. Citează pârâta cu menţiunea de a se prezenta personal pentru administrarea interogatoriului, sub sancţiunea art. 358 Cpc. Pune în vedere reclamanţilor să prezinte necitat martorul încuviinţat, sub sancţiunea decăderii din probă. Acordă termen la data de 06.10.2021, ora 11:30, Sala 4, pentru când părţile au termen în cunoştinţă în temeiul art. 229 alin. 1 Cod proc. civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 16.06.2021Admite cererea formulată de către apărătorul reclamanţilor, privind acordarea unui nou termen de judecată, deoarece la acest termen se află în imposibilitate de a se prezenta. Totodată, pune în vedere acestuia să-şi asigure substituirea la termenele următoare în cazul în care nu se va putea prezenta. Acordă termen la data de 16.06.2021, ora 10:20, Sala 4, pentru când se citează pârâta, reclamanţii având termen în cunoştinţă în temeiul art. 229 alin. 1 Cod proc. civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Mai 2021
Incheiere de sedinta din 19.05.2021