C***** M*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 c.p., în condiţiile art. 396 alin. 10 c.p.p. condamnă inculpatul C.M, ..., la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Conform art. 65 C.p. aplică inculpatului pe durata executării pedepsei sus precizate pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b,i C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce autovehicule. Interzice inculpatului pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni cu titlu de pedepse complementare, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, i C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce autovehicule. În baza art. 91 c.p. rap. art. 396 alin. 1 c.p.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de supraveghere de 3 ani şi 6 luni, calculat conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 Cp impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: -a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta; -b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; -d)să comunice schimbarea locului de muncă. -e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin. 2 c.p. impune condamnatului să execute obligaţia prevăzută de lit. b a art. 93 alin. 2, constând în aceea de a frecventa unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 c.p. pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, respectiv în cadrul Primăriei B.N sau Primăriei P. În baza art. 91 alin. 4 c.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 c.p. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 550 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 21 iunie 2022.
Hotarare 959/2022 din 21.06.2022În temeiul art. 391 alin. 1 c.p.p. (modificat prin Lg. nr. 130/2021) rămâne în deliberare, redactare şi pronunţare până la data de 21.06.2022. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Mai 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.05.2022Reia procedura de citare a inculpatului cu mandat de aducere pentru următorul termen de judecată, raportat la lipsa nejustificată a acestuia. Emite adresă către poliţia de domiciliu a inculpatului pentru a-l prezenta personal pe acesta în faţa instanţei. Amână judecarea cauzei la 24.05.2022. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Martie 2022
Incheiere de sedinta din 29.03.2022Având în vedere lipsa nejustificată a inculpatului la acest termen de judecată, se citează acesta cu mandat de aducere pentru următorul termen. Amână judecarea cauzei la 29.03.2022. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Februarie 2022
Incheiere de sedinta din 01.02.2022