V***** M*****
InculpatA****
Parte civilăÎn baza art.346 alin.(1) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.700/P/2021 din data de 29.07.2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul V.M.*** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere a peştelui fără documente legale de provenienţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64 lit. h din OUG 23/2008. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 14.09.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara198/2021 din 14.09.2021