G**** M**** I***** C* D*** A***
ReclamantG******* R*******
PârâtM********* A********* I******
Intervenient în numele altei persoaneVerificare administrativă efectuată la data de 5.07.2022.Verificare administrativă efectuată la data de 2.05.2022.Dispune suspendarea judecăţii prezentului dosar până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 310/33/2021 al Curţii de Apel Cluj. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 29.09.2021.
Incheiere suspendare din 29.09.2021Respinge excepţiile inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile şi lipsei de interes ca neîntemeiate. Acordă termen pentru continuarea judecăţii la data de 29 septembrie 2021, ora 9,30, pentru când se dispune citarea părţilor. Părţile vor fi încunoştinţate că la termenul de judecată se va pune în discuţie măsura suspendării judecăţii în cauză, în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 C. pr. civ. până la soluţionarea definită a cauzei dedusă judecăţii în dosarul nr. 310/33/2021 al Curţii de Apel Cluj, până la termenul de judecată acordat putându-şi prezenta susţinerile asupra măsurii suspendării. Cu drept de recurs odată cu soluţia ce se va pronunţa asupra fondului cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 10.09.2021.
Incheiere de sedinta din 10.09.2021