A********* R**************** V***** I******** G**** S*
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtS***** I***** C****
IntervenientAdmite în parte cererea formulată de reclamanta ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., şi intervenientul forţat SIMON ISTVAN CSABA. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 21263, lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 25.11.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1538,94 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 18.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 16297/2021 din 18.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 18.11.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2021