C***** S******** B*****
Apelant INCULPATV**** A********
Apelant PARTE CIVILAE****** R****** A******************** S* - B********
Apelant PARTE RESPONSABILA CIVILMENTES******* C***** J******* D* U****** P*** B****** T********
Intimat PARTE CIVILAÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. proc. pen., admite apelurile declarate de partea civilă V**** A********, de inculpatul Covaci Sevastian Bogdan şi de partea responsabilă civilmente S.C. EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE-REASIGURARE S.A., împotriva sentinţei penale nr. 3261/27.11.2020 pronunţate de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 11406/325/2020. Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi rejudecând: Majorează pedeapsa aplicată inculpatului C***** S******** B*****, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 2 C. pen., de la 1 an şi 6 luni închisoare la 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art. 38 alin. 1 C. pen. şi art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. 2 C. pen., cu pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 2 C. pen., stabileşte pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 3 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, urmând ca inculpatul C***** S******** B***** să execute pedeapsa finală de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare. Menţine modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită de prima instanţă. În temeiul art. 67 alin. 2 C. pen., rap. la art. 197 C. pen., aplică inculpatului C***** S******** B*****, alături de cele două pedepse principale şi alături de pedeapsa rezultantă, şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 66 alin. 1 lit. i C. pen., constând în dreptul de a conduce vehicule din categoria A de vehicule, pe o durată de 2 ani, de la momentul pronunţării prezentei decizii, conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., aplică inculpatului, alături de cele două pedepse principale şi alături de pedeapsa rezultantă şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. i C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. În temeiul art. 397 alin. 1 C. proc. pen., rap. la art. 19 C. proc. pen., respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată de partea civilă V**** A********. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.04.2021.
Hotarare 567/2021 din 28.04.2021Stabileşte termen pentru pronunţarea soluţiei la data de 28.04.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2021respinge cererea de recuzare.
Incheiere recuzare din 18.03.2021Înaintează dosarul Preşedintelui Secţiei penale a Curţii de Apel Timişoara, în vederea stabilirii completului pentru soluţionarea cererii de recuzare formulate de apărătorul părţii civile, avocat Năstasă Nicolae, cu privire la întregul complet de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.03.2021.
Incheiere de sedinta din 17.03.2021Amână cauza în vederea audierii martorului Bulearcă Mirel Sava şi a părţii civile.
Incheiere de sedinta din 17.02.2021