C****** C***** M******
InculpatM**** I****
InculpatR********* B*** S*
Parte civilăÎn baza art. 346 al.1 Cpp, constată competenţa materială, teritorială şi personală a instanţei, precum şi legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul 629/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin şi dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii CÎRSTEA COSMIN MIHĂIŢĂ, trimis în judecată pentru săvâr?irea infracţiunii de „furt calificat” în formă continuată, prev. de art. 228-229 alin. 1 lit. b şi d Cp cu aplic. art. 35 alin.1 Cp (două acte materiale) şi pe inculpatul M**** I****, trimis în judecată pentru săvâr?irea infracţiunii de „furt calificat” în formă continuată, prev. de art. 228-229 alin. 1 lit. b şi d Cp cu aplic. art. 35 alin.1 Cp (două acte materiale). În baza art. 275 alin. 6 C.p.p. sumele de câte 795 lei, reprezentând onorariul celor doi apărători desemnaţi din oficiu, să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 347 alin. 1 C. proc. pen., cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27.09.2021, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.Severin.
Incheiere finala dezinvestire 897/2021 din 27.09.2021Amână cauza în vederea angajării unor apărători aleşi.
Incheiere de sedinta din 24.05.2021