O***** F***** A********
Intimat ReclamantP************ C***** P*** R***** L****
Recurent PârâtAdmite recursul formulat de recurentul – pârât Penitenciarul Codlea împotriva sentinţei civile nr. 1028/CA/10.12.2020 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează în tot şi, rejudecând : Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul O***** F***** A******** în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Codlea, ca nefondată. Definitivă. Pronunţată azi, 25.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 749/2021 din 25.11.2021Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul reclamant. Pentru a da posibilitate părţilor să formuleze concluzii scrise, amână pronunţarea pentru data de 25.11.2021. Pronunţarea se va face în condiţiile art.396 alin.2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2021Amână judecarea cauzei la data de 18.11.2021, ora 9,00.
Incheiere de sedinta din 07.10.2021