A************ J******** A F********* P****** N****
CreditorM**** I***** S*****
DebitorM********* R*********** L******** I*** S*******
Lichidator ADMINISTRATOR JUDICIARAdmite cererea de închidere a procedurii insolvenţei, formulată de lichidatorul judiciar M********* R*********** L******** I*** S******* În temeiul art. 174 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune închiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. M**** I***** S***** Dispune descărcarea lichidatorului judiciar M********* R*********** L******** I*** S******* de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Dispune notificarea prezentei sentinţe creditorilor, fostului administrator al societăţii debitoare, Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Neamţ din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea acesteia în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la publicarea hotărârii în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, urmând ca cererea să fie depusă la Tribunalul Neamţ. Pronunţată astăzi, 09.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 411/2022 din 09.11.2022Acorda un nou termen de control, pentru soluţionarea definitivă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, ce face obiectul dosarului nr. 1151/103/2021/a1 aflat în apel cu termen de stabilit la data de 20.09.2022, urmând a se proroga soluţionarea cererii de închidere a procedurii de faliment.
Incheiere de sedinta din 10.08.2022Pentru soluţionarea definitivă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale ce face obiectul dosarului asociat nr. 1151/103/2021/a1, cu termen stabilit în apel la data de 14.06.2022.
Incheiere de sedinta din 25.05.2022Dispune plata către lichidatorul judiciar M********* R*********** L******** I*** S*******, a sumei de 5.000 lei (fără TVA), cu titlu de onorariu şi a sumei de 189,06 lei, reprezentând cheltuieli de procedură, din fondul de lichidare. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la publicarea hotărârii în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, urmând ca cererea să fie depusă la Tribunalul Neamţ. Prorogă soluţionarea cererii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii falimentului societăţii debitoare M**** I***** S***** după soluţionarea definitivă a cererii de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, ce face obiectul dosarului nr. 1151/103/2021/a1 al Tribunalului Neamţ. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii insolvenţei la data de 25.05.2022, ora 11, 00. Pronunţată astăzi, 16.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de sedinta 40/2022 din 16.02.2022Ia act de hotărârea Adunării Creditorilor societăţii S.C. M**** I***** S***** din data de 08.10.2021, publicată în B.P.I. nr. 16862/08.10.2021, privind confirmarea administratorului judiciar provizoriu M********* R*********** L******** I*** S*******, cu onorariul fix de 5.000 lei (fără TVA) pe toată durata procedurii. În temeiul art. 92 alin. 4 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, aprobă raportul întocmit de administratorul judiciar M********* R*********** L******** I*** S*******, conform art. 92 alin. 1 din acelaşi act normativ, privind societatea debitoare M**** I***** S***** Admite cererea formulată de administratorul judiciar M********* R*********** L******** I*** S******* şi, în consecinţă: În temeiul art. 92 alin. 5 coroborat cu art. 145 alin. 1 lit. D din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva societăţii debitoare M**** I***** S***** În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ridicarea dreptului de administrare. În temeiul art. 145 alin. 2 lit. c din Legea nr. 85/2014, confirmă în calitate de lichidator judiciar pe practicianul în insolvenţă M********* R*********** L******** I*** S*******, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, cu un onorariu de 5% din valoarea bunurilor valorificate şi a creanţelor recuperate în cursul procedurii. În temeiul art. 147 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2014, dispune notificarea deschiderii procedurii simplificate a falimentului împotriva societăţii debitoare METAL ILINCA S.R.L şi ridicării dreptului de administrare a societăţii debitoare, creditorilor, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii corespunzătoare. În temeiul art. 151 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Dispune ca, în cazul în care, până la aprobarea propunerii administratorului judiciar prevăzute la art. 92 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, debitorul aflat în faliment prin procedură simplificată şi-a continuat activitatea, lichidatorul judiciar să notifice, în termen de 5 zile de la data intrării în faliment, creditorii deţinând creanţe asupra debitorului, având prioritate potrivit prevederilor art. 161 pct. 4, cele născute în perioada de observaţie, solicitându-le să înscrie, în termen de 10 zile de la primirea notificării, cereri de admitere a creanţelor însoţite de documente justificative, urmând ca notificarea să cuprinde termenele prevăzute de art. 147 alin. 2. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la data de 16.02.2022, ora 11,00. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la publicarea hotărârii în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, urmând ca cererea să fie depusă la Tribunalul Neamţ. Pronunţată astăzi, 03.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare intermediara 416/2021 din 03.11.2021Admite cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE NEAMŢ, din subordinea DIRECŢIEI GENERALE REGIONALE A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei împotriva societăţi debitoare M**** I***** S***** În temeiul art. 72 alin. 6 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva societăţii debitoare M**** I***** S***** În temeiul art. 73 coroborat cu art. 45 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014, desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă M********* R*********** L******** I*** S*******, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu provizoriu de 5.000 lei, fără TVA. În temeiul art. 99 din Legea nr. 85/2014 dispune notificarea deschiderii procedurii generale a insolvenţei împotriva societăţii debitoare M**** I***** S*****, creditorilor, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ şi publicarea, pe cheltuiala averii debitoarei, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii corespunzătoare. Fixează următoarele termene: - 17.08.2021 - termen pentru depunerea raportului prevăzut de art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014; - 07.09.2021 - termen pentru depunerea raportului prevăzut de art. 97 din Legea nr. 85/2014; - 13.09.2021 - termen limită pentru depunerea cererilor de înscriere a creanţelor, conform art. 100 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2014; - 04.10.2021 - termen limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanţelor; conform art. 100 alin. 1 lit. c teza I din Legea nr. 85/2014; - 08.10.2021 - data şedinţei adunării creditorilor, ce se va desfăşura la sediul administratorului judiciar, sens în care convoacă creditorii societăţii debitoare, conform art. 100 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2014; - 29.10.2021 - termen de definitivare a tabelului creanţelor, conform art. 100 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar. În temeiul art. 76 din Legea nr. 85/2014, dispune comunicarea prezentei sentinţe Judecătoriei Piatra Neamţ, Tribunalului Neamţ şi tuturor băncilor unde societatea debitoare are deschise conturile. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la data de 03.11.2021, ora 11,00. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la publicarea hotărârii în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, urmând ca cererea să fie depusă la Tribunalul Neamţ. Pronunţată astăzi, 28.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare intermediara 312/2021 din 28.07.2021Amână judecata, pentru lămurirea sumei pe care debitoarea o are de achitat.
Incheiere de sedinta din 30.06.2021