C***** C******* D******
Reclamant ReclamantC*** J******** D* P***** D***
Pârât PârâtAdmite în parte ac?iunea formulată. Obligă pârâta să stabilească salariul de bază lunar cuvenit reclamantei, începând cu data de 24.02.2018, la nivelul maxim existent în cadrul caselor jude?ene de pensii pentru func?ionari publici având aceeaşi încadrare precum reclamanta (inspector, grad profesional superior, gradaţia 3 - în perioada 24.02.2018 – 30.11.2019, respectiv inspector, grad profesional superior, gradaţia 4 – începând cu data de 01.12.2019), după cum urmează: 6.687 de lei – pentru intervalul 24.02.2018 – 30.11.2019, respectiv 6.854 de lei, începând cu data de 01.12.2019. Obligă pârâta la plata diferenţelor dintre salariile efectiv încasate de reclamantă, începând cu data de 24.02.2018, şi cele stabilite conform dispoziţiilor instanţei, sumele cuvenite urmând a fi actualizate în raport de coeficientul de inflaţie, precum şi să achite reclamantei dobânda legală aferentă până la momentul plă?ii efective. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj. Pronunţată azi, 08.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1987/2021 din 08.12.2021Admite cererea de abtinere formulata de judecator Cristian Grecescu, titularul completului 10 CAF, in solutionarea cauzei nr. 1151/63/2021*. Fără cale de atac.
Incheiere abtinere din 11.11.2021