S* P****** V************ A* S******* S*** R******
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtG**** A******** I****
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta PORSCHE VERSICHERUNGS AG SALZBURG SUC ROMANIA, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE S.A., şi intervenientul forţat GALAN ALEXANDRU - IONUT. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 14,593 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 13.01.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 875 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi 1350 lei onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 16.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 18494/2021 din 16.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 16.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 06.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 06.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 26.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 26.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 12.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 12.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2021