"********* D* P********** N* " O*****
ReclamantD**** M***** A*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta „ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI N1” ORADEA, şi, în consecinţă: Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 748/2022 din 18.02.2022 pronunţate de Judecătoria Oradea în dosarul nr. 11524/271/2021, în sensul că denumirea corectă a reclamantei va fi trecută ca fiind „ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI N1” ORADEA, în locul denumirii „ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 1 ROGERIUS”, eronat trecută. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei încheieri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea. Dată în camera de consiliu din 29 martie 2022. Pronunţarea prezentei încheieri se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29 martie 2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 29.03.2022Admite cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari Nr. 1 Rogerius, în contradictoriu cu pârâta D**** M***** A*****, şi, în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 10.740,01 lei reprezentând cheltuieli comune restante pentru perioada iulie 2019 – decembrie 2021 inclusiv, sumă la care se adaugă penalităţile de 0,2% pe zi de întârziere, penalităţile neputând depăşi cuantumul debitului principal asupra căruia sunt acestea calculate. Fără cheltuieli de judecată în prezenta cauză. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţarea prezentei hotărâri se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 18 februarie 2022.
Hotarare 748/2022 din 18.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 18.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 11.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 11.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 04.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.02.2022în vederea deliberării, amână pronunţarea la data de 04.02.2022;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2022