A******* M***** E****** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtF**** A***** M****
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta ATLANTIC MOTORS EXPRESS S.R.L., în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat F**** A***** M****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 641,71 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente acestui debit principal, în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 17.03.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi aferente debitului de 1834,86 lei de la data de 15.03.2021 până la data de 16.03.2021 . Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 59 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 15.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 11896/2021 din 15.07.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 15.07.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 30.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.06.2021