Dosar 1155/86/2021 din 19.03.2021

calcul drepturi salariale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1155/86/2021
Data dosar:
19.03.2021
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
calcul drepturi salariale
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.12.2021 la ora 9:00

    Complet: C9F LM civil
  • Încheiere

    Admite cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. 1860/11.10.2021 a Tribunalul Suceava (dosar nr. 1155/86/2021). Dispune îndreptarea erorii materiale cuprinse în dispozitivul sentinţei civile nr. 1155/86/2021 a Tribunalului Suceava (dosar nr. 1155/86/2021), în sensul că în paragraful 2 al dispozitivului se va trece numele reclamantului Bistricean Dumitru-Daniel, în loc de Bocanci Florenţa. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Suceava - Secţia I civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 13.12.2021.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 13.12.2021
  • Sedinta din data de 11.10.2021 la ora 09:00

    Complet: C9F LM civil
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, cererea. Obligă pârâta să calculeze şi să achite reclamanţilor Acatrinei-Vasiliu Cristinel-Petrică, A****** V*****, Andrei Narcisa-Carmen, A******** I*****, Ariton Gabriela, Arteni Manuela, Bălan Elena, Bejenaru Constantin, Bighiu Nicoleta, Bocanci Florenţa, Botoşanu Daniela, Busuioc Alina, Buta Cristina, Cărămidă Elena-Daniela, Chirilă Olimpia, Ciuc Ancuţa-Geanina, Condurache Maria-Fantina, Creţu Monica-Anca, Dascălu Eugen-Ioan, Dănilă Ramona, Enache Mariana, Faină Gabriela - Mariana, Filipoaia Luminiţa-Marlena, Fodor Oana-Lucia, Gaşpar Violeta-Angela, Grămadă Elena, Hîrşiu Liliana-Daniela, Ignat Sorin, Lazăr-Viu Lusia, Liţu Mariana, Manolache Anisoara, Matei Luminiţa-Daniela, Mironescu Alina-Ramona, Neculăiasa Crina Livia, Nemiţanu Emilia, Orleschi Anca-Cristina, Păstrăvanu Florin, Pintilie Carmen, Pînzariu Mihaela, Podariu Ana, Pogorevici Aura-Loreta, Popa Oana-Ramona, Popescu Patricia, Purdilă Carmen-Loredana, Sava Emilia, Savin Oltea, Stafie Amalia-Luciana, Tanasă Ştefan-Marian, Tuchiac Maricela, Ungureanu Andreea-Constantina, Ungureanu Dumitru-Dănuţ, Varvaroi Carmen, Vasilescu Camelia, Vasincu Alina - Anamaria, Vrabie Cristina - Maria, Zavastin Ramona diferenţele salariale rezultate din aplicarea la salariul de bază aflat în plată, a majorării cu 10% pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, pentru perioada 01.01.2019 - 31.05.2021, sume ce se vor actualiza cu rata inflaţiei la data plăţii. Obligă pârâta să calculeze şi să achite reclamanţilor Acatrinei-Vasiliu Lăcrămioara-Ana, Chiţimuş Cristina -Gabriela, Melniciuc Antoneta, Vasiliu Petronela -Didina şi Zavastin Mariuas diferenţele salariale rezultate din aplicarea la salariul de bază aflat în plată, a majorării cu 10% pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, pentru perioada 01.01.2019-31.08.2020 sume ce se vor actualiza cu rata inflaţiei la data plăţii. Obligă pârâta să calculeze şi să achite reclamantelor Bocanci Florenţa şi Moroşanu Mirela Gabriela, diferenţele salariale rezultate din aplicarea la salariul de bază aflat în plată, a majorării cu 10% pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, pentru perioadele 01.01.2019-31.08.2019 şi 01.09.2020-31.05.2021 sume ce se vor actualiza cu rata inflaţiei la data plăţii. Obligă pârâta să calculeze şi să achite reclamantelor Cojocariu Cristina-Maria, Dumbrăvanu Marilena şi Lăcătuşu Carmen Geanina, diferenţele salariale rezultate din aplicarea la salariul de bază aflat în plată, a majorării cu 10% pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, pentru perioada 01.09.2019-31.05.2021 sume ce se vor actualiza cu rata inflaţiei la data plăţii. Obligă pârâta să calculeze şi să achite reclamanţilor Jucan Vasilica Loredana, Matei Gabriel, Pînzariu Dumitru şi Stoleriu Alina diferenţele salariale rezultate din aplicarea la salariul de bază aflat în plată, a majorării cu 10% pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, pentru perioada 01.09.2020-31.05.2021 sume ce se vor actualiza cu rata inflaţiei la data plăţii. Obligă pârâta să calculeze şi să achite reclamantelor Maftei Ionela, Murariu Mihaela, Natu Ana şi Spînu Mariana diferenţele salariale rezultate din aplicarea la salariul de bază aflat în plată, a majorării cu 10% pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, pentru perioada 01.01.2019-31.08.2020 sume ce se vor actualiza cu rata inflaţiei la data plăţii. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească reclamanţilor dobânda legală penalizatoare începând cu data scadenţei fiecărui drept salarial şi până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiilor anterioare datei de 01.06.2021 ca nefondate, iar ulterior datei de 01.06.2021, ca rămase fără obiect. Respinge ca nefondată cererea reclamanţilor Floriştean Vasile Doru, Hopu Victori, Marian Sergiu şi Şandru Claudia Elena. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată azi, 11.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 1860/2021 din 11.10.2021
  • Sedinta din data de 27.09.2021 la ora 10:00

    Complet: C9F LM civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 11.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.09.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2021
  • Sedinta din data de 05.07.2021 la ora 09:00

    Complet: C9F LM civil
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la data de 27.09.2021, ora 10.00, pentru când se citează părţile, cu menţiunea de a preciza dacă, pentru perioadele în care membrii de sindicat pentru care s-a formulat cererea nu au avut calitatea de diriginte, au fost sau nu angajaţi ai unităţii pârâte. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 05.07.2021.

    Incheiere de sedinta din 05.07.2021
  • Sedinta din data de 22.06.2021 la ora 10:00

    Complet: C9F LM civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 05.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată, azi 22.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD