F*** D****
InculpatC****** A****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1, alin. 2 ?i alin. 10 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 374 alin. 4 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul F. D. la: - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 din Codul penal. - pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe stupefiante, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul penal. În temeiul art. 38 alin. 2 Cod penal şi art. 39 alin.1 lit. b) Cod penal, constată că infrac?iunile ce constituie obiectul prezentei cauze sunt concurente, contopeşte pedepsele men?ionate în paragrafele anterioare ?i va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, ?i anume pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, la care va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv un spor de 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare. În temeiul art. 91 din Codul penal, dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 1 an şi 7 luni închisoare sub supraveghere ?i stabile?te în condiţiile art. 92 alin.1 ?i alin. 2 din Codul penal, un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 din Codul penal, pune în vedere inculpatului F. D. ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Proba?iune Mure?, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informa?ii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existen?ă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) din Codul penal, impune inculpatului să execute obliga?ia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 94 alin. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c)-e) din Codul penal se comunică Serviciului de probaţiune Mureş. În temeiul art. 93 alin. 3 din Codul penal, dispune obligarea inculpatului F. D. ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunită?ii, pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Târgu Mureş, jude?ul Mure?, sau în cadrul Primăriei Comunei Livezeni, judeţul Mureş. În baza art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 91 alin. 4 din Codul penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal, respectiv asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, dar ?i cu privire la consecinţele săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere, constând în posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi consecutiv, executarea pedepsei iniţial suspendate. În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 404 alin. 4 lit. e) din Codul de procedură penală şi art. 398 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 600 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 400 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală ?i suma de 200 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazelor de cameră preliminară ?i judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 04 octombrie 2022.
Hotarare 1058/2022 din 04.10.2022Stabileşte termen pentru pronunţarea hotărârii la data de 04 octombrie 2022, pronunţare care va avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 405 alin. 1 teza a II-a din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică din data de 08 septembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 08.09.2022Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 08 septembrie 2022, ora 10:00, pentru când menţine termenul în cunoştinţă acordat inculpaţilor F. D. şi C. A. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09 iunie 2022.
Incheiere de sedinta din 09.06.2022Admite cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului C. A. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 09 iunie 2022, ora 10:00, pentru când menţine termenul în cunoştinţă acordat inculpatului F. D. şi acordă termen în cunoştinţă inculpatului C. A. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 aprilie 2022.
Incheiere de sedinta din 21.04.2022Amână cauza şi stabileşte termen de judecată la data de 21 aprilie 2022, ora 10:00, pentru când se acordă termen în cunoştinţă inculpatului F. D. Emiterea unei adrese către grefierul delegat cu accesul la baza de date ANP pentru procurarea la dosar a situaţiei juridice a inculpatului C. A., precum şi pentru verificarea situaţiei prezente a încarcerării acestuia. Emiterea unei adrese către Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Târgu Mureş pentru comunicarea sentinţelor penale nr. 1343/2018 şi 887/2015 cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 martie 2022.
Incheiere de sedinta din 17.03.2022Amână judecarea cauzei ?i stabileşte un nou termen de judecată la data de 17 martie 2022, ora 11:30. Reluarea procedurii de citare cu inculpatul C.A. la adresa de domiciliu şi prin afişare la uşa instanţei. Emiterea unui mandat de aducere pe seama inculpatului C.A. În baza art. 353 alin. 2 Cod procedură penală acordă termen în cuno?tin?ă inculpatului F.D. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2022.
Incheiere de sedinta din 17.02.2022