M********* R** V***** – D******* E******** – F*********
PetentI**** E****** E*****
IntimatAdmite sesizarea formulată de petentul municipiul Rm. Vâlcea, prin primar, în contradictoriu cu intimatul I**** E****** E*****. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 200 lei, aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PDBY nr.0089311 încheiat la data de 16.10.2020, cu sancţiunea prestării de muncă în folosul comunităţii pe o durată de 15 ore, sancţiunea urmând a fi prestată pe lângă Primăria mun. Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 10.12.2021.
Hotarare 6583/2021 din 10.12.2021