Dosar 1169/30/2021 din 11.03.2021

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1169/30/2021
Data dosar:
11.03.2021
Instanta:
Tribunalul Timiș
Departament:
SECŢIA a II-a CIVILA
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.06.2021 la ora 10:00

    Complet: C2NLP/PI
  • Încheiere

    Admite excep?ia nulită?ii cererii de chemare în judecată invocată din oficiu. Anulează cererea formulată de reclamantul N***** A***** D***, în contradictoriu cu pârâta S***** B***** D* A******** S** şi intervenienta forţată M******** D****** M******. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei astăzi, 18.06.2021.

    Incheiereanularecerere58/2021 din 18.06.2021
  • Sedinta din data de 29.04.2021 la ora 10:00

    Complet: C2NLP/PI
  • Încheiere

    Respinge ca neîntemeiată cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul N***** A***** D***. Pune în vedere petentului să facă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 8.530,41 lei, în original, în termen de 10 zile de la comunicare, sub sancţiunea anulării cererii. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei astăzi, 29.04.2021.

    Incheiere de sedinta din 29.04.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD