T*** V*** I****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată că Judecătoria Satu Mare este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2989/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 2989/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, privind pe inculpatul TOMA VLAD-IONEL, trimis în judecată pentru săvârşirea infrac?iunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 335 alin. 2 din Cod penal ?i conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 2 din C. penal, ambele cu aplicarea art.38 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul TOMA VLAD-IONEL. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Incheierefinalacamerapreliminara592/2021 din 22.12.2021