O***** B******* S*****
ReclamantS********* D* A******** R********** C*** I******** S*
PârâtB** N*** S*******
IntervenientAdmite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta OFFCAR BENEFITS SRL, în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE CITY INSURANCE S.A. şi intervenientul forţat B** N*** S*******, având ca obiect cerere de valoare redusă. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 203,35, calculate de la data introducerii cererii, respectiv data de 26.04.2021, până în data plăţii a debitului principal, respectiv data de 31.05.2021. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1378,1 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 200 lei taxa de timbru şi 1178,1 lei onorariul de avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 01.10.2021.
Hotararecameraconsiliu12076/2021 din 01.10.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 01.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2021