D********* A*****
ReclamantD********** C*********
PârâtD********** E****
PârâtD********** R*****
PârâtD********** R***
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul D********* A*****, în contradictoriu cu pârâţii D********** C*********, D********** E****, D********** R*****, D********** R***, DOROFTIESEI RODICA, SOLCAN OVIDIU CĂTĂLIN, SOLCAN ŞTEFAN. Sistează starea de indiviziune asupra imobilului teren în suprafaţă de 4877 mp, înscris în CF 39398 Vatra Dornei, nr. cad. 39398, prin atribuirea acestui teren reclamantului D********* A*****, cu obligarea sa la plata în favoarea pârâţilor a sultei de 13046 euro în echivalent lei la cursul BNR din data plăţii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Vatra Dornei. Pronunţată la data de 8 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 731/2022 din 08.12.2022Amână pronunţarea hotărârii la 8 decembrie 2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 noiembrie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2022Amână pronunţarea hotărârii la 24 noiembrie 2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 noiembrie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.11.2022Amână pronunţarea hotărârii la 17 noiembrie 2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 3 noiembrie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.11.2022Amână pronunţarea la data de 03.11.2022. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2022Pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză, amână judecarea cauzei la data de 18.10.2022.
Incheiere de sedinta din 21.06.2022Amână judecarea cauzei si acordă termen pentru administrarea probatoriului încuviinţat
Incheiere de sedinta din 03.05.2022amanat la 3.05.2022 cu adresă expert
Incheiere de sedinta din 01.03.2022amanat la 1.03.2022 pentru administrare probatoriu, cu citare parati la interogatoriu
Incheiere de sedinta din 11.01.2022