C****** M*****
Intimat Persoană condamnatăAdmite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire la transferul persoanei condamnate C****** M*****. În temeiul art. 166 alin. 6 lit. a din lg.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, dispune recunoaşterea şi punerea în executare a: – sentinţei nr.3872 din data de 25.06.2018 pronunţată de Tribunalul de prima instanţă Bruxelles, definitivă la data de 26.07.2018, prin care persoana transferabilă C****** M***** a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea de fapte conexe de furt prin efracţie cu circumstanţa agravantă că faptele au fost comise în cadrul unei participări la o asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni, prevăzute de art. 65 alin. 1, 66, 79, 80, 322, 324 alin. 1, 2, 4, 461, 467, 505 alin. 1, 5 din Codul penal belgian, ce au ca şi corespondent în dreptul român săvârşirea infracţiunilor de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 229 alin. 1 lit. b, d cu aplicarea art. 35 alin. 1 Codul penal şi constituirea unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. 1 Codul penal; – sentinţei nr.52671 din data de 29.10.2019, pronunţată de Tribunalul de prima instanţă Bruxelles, definitivă la data de 30.11.2019, prin care persoana transferabilă C****** M***** a fost condamnată la pedeapsa de 15 luni închisoare pentru săvârşirea de fapte conexe de furt prin efracţie, prevăzute de art. 51, 52, 66, 461, 463 din Codul penal belgian, ce are ca şi corespondent în dreptul român săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 229 alin. 1 lit. b, d cu aplicarea art. 35 alin. 1 Codul penal. Dispune transferarea persoanei condamnate C****** M***** într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei totale de 4 ani şi 15 luni închisoare, rezultate în urma cumulului aritmetic al pedepselor aplicate prin sentinţele penale mai sus menţionate. Deduce din pedeapsa totală de de 4 ani şi 15 luni închisoare, perioada executată la data de 31.08.2019 la zi. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 964 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, d-na avocat Tomasciuc Mara, se înaintează din fondul Ministerului Justiţiei în fondul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru persoana condamnată. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.02.2021.
Hotarare 13/2021 din 11.02.2021Amână pronunţarea pentru data de 11 februarie 2021. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 3 februarie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.02.2021