Dosar 1195/62/2021* din 22.09.2021

pretentii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1195/62/2021*
Data dosar:
22.09.2021
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
pretentii
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.10.2022 la ora 09:00

    Complet: MAS6
  • Respinge cererea

    Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de ambii pârâţi, ca neîntemeiată. Respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, ca neîntemeiată. Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de ambii pârâţi, ca neîntemeiată. Respinge cererea formulată de reclamantul Baliş Radu – Marian, în contradictoriu cu pârâţii: Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (în continuare ”IGJR”) şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei (în continuare ”BSIJ”) – Unitatea Militară 0465 Bucureşti. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel aceasta se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 05.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Hotarare 1022/2022 din 05.10.2022
  • Sedinta din data de 21.09.2022 la ora 09:30

    Complet: MAS6
  • Amână pronunţarea

    respinge cererea de suspendare. Amână pronunţarea la data de 05.10.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2022
  • Sedinta din data de 11.05.2022 la ora 10:00

    Complet: MAS6
  • Amână cauza

    alte cauze. Apreciind ca fiind oportun acordarea unui termen de judecată, termen până la care Î.C.C.J. va motiva şi va publica soluţia pronunţată, va proroga discutarea cererii de suspendarea formulată de pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române după publicarea motivării soluţiei pronunţată Î.C.C.J..termen la 21.09.2022

    Incheiere de sedinta din 11.05.2022
  • Sedinta din data de 30.03.2022 la ora 09:00

    Complet: MAS6
  • Repus pe rol

    În vederea discutării cererii de suspendare formulată de către pârâtul Inspectoratul general al Jandarmeriei Române.

    Incheiere de sedinta din 30.03.2022
  • Sedinta din data de 16.03.2022 la ora 10:30

    Complet: MAS6
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art.396 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanţa va amâna pronunţarea în cauză la data de 30 martie 2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2022
  • Sedinta din data de 19.01.2022 la ora 11:00

    Complet: MAS6
  • Amână cauza

    pentru comunicarea actelor de la dosar, pentru studierea acestora, Termen de judecată la data de 16.03.2022, sala T1, complet CIV MAS6.

    Incheiere de sedinta din 19.01.2022
  • Sedinta din data de 03.11.2021 la ora 10:30

    Complet: MAS6
  • Amână cauza

    administrarea probelor propuse. Termen de judecată la data de 19.01.2022, sala T1, complet CIV MAS6, ora 11.00

    Incheiere de sedinta din 03.11.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD