K***** I***** I********** R* S*
Apelant ReclamantB**** A*******
Intimat PârâtAdmite apelul formulat de apelanta reclamantă K***** I***** I********** R* S* în contradictoriu cu intimata pârâtă B**** A******* împotriva sentinţei civile nr. 6052 pronunţată de Judecătoria Baia Mare la data de 6.07.2021 pe care o schimbă în parte, în sensul că: Admite cererea reclamantei privind penalităţile de întârziere solicitate, în parte şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei şi penalităţi de întârziere de 0,5 % zi de întârziere, fără ca valoarea totală a penalităţilor astfel calculate să depăşească valoarea debitului principal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu sunt contrare prezentei. Definitivă. Pronunţată azi, 24.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 136/2022 din 24.02.2022Dosarul a fost repartizat ciclic completului NCPC Complet 2 Apel.
Amână pronunţarea soluţiei în cauză la data de 24.02.2022, stabilind în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.02.2022