Dosar 11/304/2021 din 07.01.2021

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11/304/2021
Data dosar:
07.01.2021
Instanta:
Judecătoria Segarcea
Departament:
Segarcea
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.06.2021 la ora 12:00

    Complet: C3
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul G**** M**** , în contradictoriu cu pârâta I****** F********. Obligă pârâta să efectueze documentaţia cadastrală, publicitatea de vânzare şi demersurile prevăzute de art. 6 din Lg. nr. 17/2014 cu privire la terenul ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare din 10.03.2000 încheiată cu reclamantul, respectiv suprafaţa de 0,74 ha situata in T 54 P 6 extravilan com. Gîngiova, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar în caz de refuz autorizează reclamantul să îndeplinească aceste obligaţii pe seama pârâtei Respinge capătul de cerere privind obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Segarcea. Pronunţată azi, 08.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei.

    Hotarare 494/2021 din 08.06.2021
  • Sedinta din data de 18.05.2021 la ora 12:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    pentru ca reclamantul să precizeze care este situaţia terenului

    Incheiere de sedinta din 18.05.2021
  • Sedinta din data de 20.04.2021 la ora 12:00

    Complet: C3
  • Repus pe rol

    Repune pe rol cauza. Termen 18.05.2021 ora 12.00. Se citează părţile. Se emite adresă către BNP Olteanu Ioana pentru a comunica modul de soluţionare a dosarului succesoral nr. 155/2019 cu ataşarea certificatului de moştenitor, dacă a fost emis. Pronunţată, azi 20.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 20.04.2021
  • Sedinta din data de 23.03.2021 la ora 12:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    pentru a da posibilitatea reclamantului să depună înscrisul solicitat

    Incheiere de sedinta din 23.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD