M********* M* M**** M*****
InculpatM********* M***** D*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei prin Rechizitoriul nr. 2060/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, în cauza privind pe inculpaţii: - MARKOCSANY MARIUS - DANIEL, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţarea conducerii unui autoturism pe drumurile publice unei persoane care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 3 Cod penal; - MARKOCSANY MARCU - MARIUS, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii MARKOCSANY MARIUS - DANIEL, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţarea conducerii unui autoturism pe drumurile publice unei persoane care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 3 Cod penal şi MARKOCSANY MARCU - MARIUS, trimis în judecată pentru săvârşirea infrac?iunii de conducere fără permis, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal. Cu drept de contestaţie în termen 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 31 ianuarie 2022.
Incheierefinalacamerapreliminara289/2022 din 31.01.2022