Ş**** M******
InculpatD******* G******* R******** F********* P****** T******** - D******* R******** V***** B***** V**** D* I******* A***
Parte vătămatăÎn temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen., condamnă inculpata Ş**** M****** la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. În temeiul art. 67 C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (3) C. pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen., anulează suspendarea executării sub supravegherea pedepsei de 2 ani închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 405/03.03.2020 a Judecătoriei Arad, definitivă prin neapelare la data de 26.05.2020. În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen., art. 40 alin. (1) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte potrivit regulilor aplicabile concursului de infracţiuni pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre şi cea la care inculpata a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 405/03.03.2020 a Judecătoriei Arad, definitivă prin neapelare, în sensul că îi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă o treime din cuantumul celeilalte pedepse aplicate (1/3 din 2 ani = 8 luni), rezultând pedeapsa finală de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, ce se va executa, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 45 alin. (4) C. pen., scade din durata pedepsei complementare partea executată de inculpată până la data contopirii pedepselor principale, respectiv perioada 26.05.2020 la zi. În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (3) lit. a) C. pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. În temeiul art. 97 alin. (2) teza I C. pen. rap. la art. 91 C. pen., art. 92 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante şi stabileşte un termen de supraveghere a inculpatei de 3 ani, calculat, în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (2) teza a II-a C. pen., de la data de 26.05.2020, data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 405/03.03.2020 a Judecătoriei Arad. În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., obligă inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., impune inculpatei să execute obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probaţiune în baza evaluării iniţiale. În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 93 alin. (3) C. pen., impune inculpatei ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Consiliul Local al municipiului Arad sau Consiliul Local al oraşului Curtici. În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen. rap. la art. 404 alin. (2) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatei asupra conduitei sale viitoare ?i asupra consecin?elor la care se expune dacă va mai comite infrac?iuni sau dacă nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obliga?iile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, şi anume: - revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea acesteia în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse; - revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea acesteia în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară; - posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea acesteia în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 19, art. 25 alin. (1) C. proc. pen. corob. cu art. 1349 alin. (1) şi (2) şi art. 1357 şi urm. C. civ., admite acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin A.N.A.F. – Direc?ia Generală Regională a Finan?elor Publice Timi?oara – Direc?ia Regională Vamală – Biroul Vamal de Interior Arad şi, în consecinţă, obligă inculpata Ş**** M****** la plata către aceasta a daunelor materiale în cuantum de 3.253 lei, la care se adaugă dobânzi ?i penalită?i de întârziere calculate conform art. 173 ?i următoarele din Legea 207/2015 privind Codul fiscal, de la data săvârşirii faptei şi până la momentul achitării efective a debitului principal. În temeiul art. 93 alin. (5) C. pen., îi pune în vedere inculpatei că obliga?iile civile stabilite prin prezenta hotărâre trebuie îndeplinite integral cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere. În temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., dispune confiscarea de la inculpata Ş**** M****** un număr de 259 de pachete de ţigarete, după cum urmează: - 100 (o sută) pachete ?igarete marca Jin Ling, a 20 ţigarete/pachet, 80 (optzeci) pachete ?igarete marca Golden Bird, a 20 ţigarete/pachet şi 20 (douăzeci) pachete ?igarete marca Compliment Red, a 20 ţigarete/pachet, netimbrate sau timbrate necorespunzător, predate în baza dovezii seria H nr. 0271158 din data de 22.11.2019 la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Arad. - 20 (douăzeci) pachete ?igarete marca Marlboro, a 20 ţigarete/pachet şi 39 (treizeci ?i nouă) pachete ?igarete marca Ashima, a 20 ţigarete/pachet, netimbrate sau timbrate necorespunzător, conţinând 1180 ţigarete, predate în baza dovezii H nr. 0271325 din data de 11.02.2020 la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Arad. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpată la plata sumei de 600 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 400 lei în cursul urmăririi penale, iar diferenţa în etapa camerei preliminare şi a judecăţii). În temeiul art. 274 alin. (1) teza finală şi art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu Ana Adina, în cuantum de 868 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii pentru procuror, inculpată şi partea civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 11.01.2022.
Hotarare 56/2022 din 11.01.2022Amână pronuntarea la data de 11.01.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2021În baza art.391 Cod proced. pen., stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronuntarea hotărârii, la data de 21.12.2021, prin punerea acesteia la dispozitia părtilor, persoanei vătămate şi procurorului prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2021