H***** I***
Apelant ReclamantC*** J******** D* P***** M****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de apelantul H***** I*** (cu datele de identificare), împotriva sentinţei civile nr. 474/31.03.2021, pronunţată de Tribunalul Mureş. Schimbă în tot sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea civilă formulată de reclamantul H***** I***, în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** M**** (cu datele de identificare) şi, în consecinţă: Anulează decizia nr. 342024/26.05.2020, emisă de pârâtă. Obligă pârâta să emită o nouă decizie, cu luarea în considerare a adeverinţei nr. 52/24.03.2020, eliberată de SC ISECO S.A. (fostă I.R.A.) Tg. Mureş. Definitivă. Pronunţată azi, 12 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 589/2021 din 12.10.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 12 octombrie 2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2021