N*** G*****
ReclamantC****** D* E******* A P********** A***** C* H******* M****
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul N Gy ( cu dom si CNP) în contradictoriu cu pârâta C de E a P A cu H M cu sediul în . Ia act de faptul că pârâta nu a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 28.09.2021.
Hotarare 534/2021 din 28.09.2021Având nevoie de timp pentru a delibera va dispune amânarea pronunţării la data de 28 septembrie 2021, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin.2 Cod de procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2021