S******** G*************
ReclamantS*** D********** E****** E******** R****** S*** - S******** B****
PârâtRespinge ca neîntemeiate excepţiile de necompetenţa teritorială şi, respectiv, de lipsă calitate procesuală pasivă invocate prin întâmpinare de către pârâta. Admite cererea de ordonanţă preşedinţială. Obligă pârâta să emită, în mod provizoriu, în continuarea ATR 30302055200/13.07.2020, până la soluţionarea definitivă a dosarului de partaj nr.1294/277/2020, aflat actualmente pe rolul Judecătoriei Pătârlagele, avizul tehnic de racordare la reţeaua publică de distribuţie cu energie electrică, pentru locul de consum situat în comuna Bozioru, satul Fişici nr.46, judeţul Buzău. Obligă pârâta la 20 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Provizorie şi executorie de drept, executarea urmând a se face fără somaţie şi fără trecerea unui termen. Cu drept de apel în termen de 5 zile de le pronunţare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Pătârlagele. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, la 02.07.2021.
Hotarare 569/2021 din 02.07.2021Acordă termen cauzei pentru a se studia întâmpinarea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei , la 18.06.2021.
Incheiere de sedinta din 18.06.2021