S******** D* P********* B****
Intimat PetentN*** G*******
Contestator IntimatÎn baza art. 425/1 alin. 7 pct. 2 lit. a C. pr. pen.; Admite contestaţia formulată de contestatorul N*** G*******, împotriva sentinţei penale nr. 361 din 30 iunie 2021 dată în dosarul nr. 1208/288/2021 al Judecătoriei Rm. Vâlcea, secţia penală. Desfiinţează în parte sentinţa contestată şi în totalitate încheierea penală nr. 362 din 30 iunie 2021 dată în acelaşi dosar. Menţine dispoziţiile privind anularea suspendării sub supraveghere a pedepselor aplicate prin cele două sentinţe penale. Stabileşte ca lege penală mai favorabilă în privinţa contopirii pedepselor codul penal din anul 1969. În baza art. 33 lit. a cu aplicarea art. 34 lit. b C. pen din anul 1969 cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal: Contopeşte pedepsele stabilite prin sentinţei penale nr. 269/05.08.2020 de 2 ani închisoare a Judecătoriei Vâlcea, pronunţată în dosarul nr. 5906/288/2018, rămasă definitivă la data de 09.12.2020 prin Decizia penală nr. 752/A/2020 a Curţii de Apel Piteşti, cu pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 15/13.03.2017 a Judecătoriei Horezu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 667/A/28.06.2017 a Curţii de Apel Piteşti în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 3 luni închisoare. Înlătură sporul de 8 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală contestată. Inculpatul execută pedeapsa contopită de 3 ani şi 3 luni închisoare în regim de detenţie şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II şi b C. pen. din anul 1969, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei contestate. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie+ 2021 la sediul Tribunalului Vâlcea.
Hotarare 39/2021 din 11.10.2021amână pronunţarea la data de 11 octombrie 2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2021amână soluţionarea cauzei şi acordă termen la data de 04 octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 30.08.2021Admite cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al contestatorului. Amână solutionarea cauzei la data de 30 august 2021 ora 10:00.
Incheiere de sedinta din 23.08.2021