Dosar 1211/326/2020 din 01.09.2021

rezoluţiune contract


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1211/326/2020
Data dosar:
01.09.2021
Instanta:
Tribunalul Harghita
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
rezoluţiune contract
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.12.2021 la ora 09:00

    Complet: C2A
  • Admitere apel

    Admite apelul declarat de apelanta F**** E********* C******** S***** împotriva sentinţei civile nr.334 din 14.07.2021, pronunţată de Judecătoria Topliţa, în contradictoriu cu intimatul RESMERIŢĂ VASILE-MARIUS, pe care o schimbă în parte în sensul că: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul RESMERIŢĂ VASILE MARIUS în contradictoriu cu pârâta F**** E********* C******** S***** în sensul că: Obligă pârâta să plătească reclamantului daune moratorii echivalente cu dobânda legală, pentru fiecare zi de întârziere, de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la restituirea integrală a sumei de 2000 euro. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Harghita. Soluţie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin.2 Cod procedură civilă, azi 16.12.2021 ora 14.00.

    Hotarare 851/2021 din 16.12.2021
  • Sedinta din data de 02.12.2021 la ora 09:00

    Complet: C2A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 16 decembrie 2021. Stabile?te că pronun?area se va face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, potrivit art.396 alin.2 din Codul de procedură civilă.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.12.2021
  • Sedinta din data de 18.11.2021 la ora 08:30

    Complet: C2A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 02 decembrie 2021. Stabile?te că pronun?area se va face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, potrivit art.396 alin.2 din Codul de procedură civilă.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD