C****** D******
ReclamantA****** J******** P***** P**** Ş* I******** S****** A***
PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială formulată de petentul C****** D******, şi în consecinţă: Îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul Sentinţei civile nr. 999 din 28.06.2021 a Tribunalului Arad pronunţată în dosarul nr.1218/108/2021, în sensul că în loc de "Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Arad" se va menţiona "Definitivă". Definitivă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei azi, 12.08.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.08.2021Admite acţiunea formulată de reclamantul C****** D******, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, şi în consecinţă: Dispune anularea deciziei nr.91/18.12.2020 emisă de pârâta AJPIS Arad. Dispune obligarea pârâtei la recunoaşterea calităţii reclamantului, de beneficiar a drepturilor prevăzute de Legea nr.130/2020, a Decretului-Lege nr.118/1990-republicat, precum şi a Legii nr.232/2020. Dispune obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii în acest sens. Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei azi, 28.06.2021.
Hotarare 999/2021 din 28.06.2021T:28.06.2021, ora 9:10 - pentru comunicarea precizărilor de acţiune cu pârâta.
Incheiere de sedinta din 31.05.2021