D******* M*****
InculpatD******* J**** C*******
InculpatÎndreaptă din oficiu eroarea materială strecurată în sentinţa penală nr. 173/2022 pronunţată de Judecătoria Măcin în dosarul nr. 1222/253/2021, şi în consecinţă: Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa penală nr. 173/2022 pronunţată de Judecătoria Măcin în dosarul nr. 1222/253/2021, în sensul că numele primului inculpat este D******* M***** ?i nu Dăneanu Marian, cum din eroare s-a consemnat. Menţine neschimbate celelalte dispoziţii ale instanţei. Definitivă. Pronunţată azi, 10.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere indreptare eroare materiala din 10.01.2023A. În baza art. 342 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc. pen., condamnă pe inculpatul DĂNEANU MARIAN , la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor si muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. 1 C.p. În baza art. 343 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc. pen., condamnă pe inculpatul DĂNEANU MARIAN, la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uzul de armă fără drept, prevăzută de art. 343 alin. 1 C.p. În baza art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, instanţa va contopi pedepsele menţionate mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care va adăuga un spor de o treime din cealaltă pedepsă stabilită – sporul de 2 luni şi 20 de zile, rezultând în final o pedeapsă de 10 luni închisoare şi 20 de zile. În baza art. 91 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabile?te un termen de supraveghere de 2 ani, conform disp. art. 92 C.p.. În baza art. 93 alin. 1 C.p., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă În baza art. 93 alin.2 lit. b) C. pen., impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de proba?iune sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunită?ii în cadrul Primăriei oraşului Măcin sau la una dintre unităţile şcolare din oraşul Măcin, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. conform cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. B. În baza art. 342 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc. pen., condamnă pe inculpatul D******* J**** C******* , la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor si muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. 1 C.p. În baza art. 83 alin. 1 C. pen. va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. 2 lit.c C. pen. pe durata termenului de supraveghere va impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare soacială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, instan?a considerând că această obliga?ie va contribui la atingerea scopului pedepsei ?i la restabilirea unei conduite conforme a inculpatului fa?ă de dispozi?iile legale. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Tulcea. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art.83 al.4 cod penal prezintă motivele pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, respectiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaştere şi regret a săvârşirii faptei şi atitudinea cooperantă cu organele judiciare, vârsta inculpatului şi atenţionează inculpatul asupra conduitei sale viitoare asupra faptului că nerespectarea măsurilor de supraveghere şi a obligaţiei impuse sau săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere pot atrage revocarea amânării, dispunerea aplicării şi executarea pedepsei stabilite. În baza art. 404 alin. 4 lit. d rap. la art. 112 alin.1 lit. a,b şi f C.pen va dispune confiscarea de la inculpaţi a bunurilor depuse in cadrul I.P.J. Tulcea – Camera de Corpuri Delicte, conform Dovezii seria TL nr.248531/07.09.2020 , dupa cum urmează : - armă de vânătoare cal.12 mm seria 19416 calibru 12 mm , în stare de func?ionare care face parte din categoria armelor letale , conform anexei din Legea nr. 295/2004 R ; - 60 bucă?i ( ?aizeci ) cartu?e calibru 12 mm, având în vedere că acestea au fost folosite la săvâr?irea infrac?iunilor. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală va obliga pe fiecare inculpat să plătească în favoarea statului fiecare suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care fiecare câte 1000 lei cheltuieli corespunzătoare fazei de urmărire penală şi respectiv fiecare câte 500 de lei aferent fazei de judecată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Pronunţată azi, 16.12.2022, prin punerea solutiei la dispozitia părţilor si a procurorului, prin grefa instanţei
Hotarare 173/2022 din 16.12.2022Preschimbarea termenului de judecată în dosarul nr. 1222/253/2021 pentru data de 16.12.2022, pentru când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 18.11.2022
În temeiul dispoziţiilor art. 391 cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 2 decembrie 2022. Pronunţarea se va face în condiţiile art.405 alin.1 cod procedură penală, în şedinţă publică. Dispoziţiile art. 406 alin.1 şi 2 cod procedură penală sunt aplicabile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2022Faţă de cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public
Incheiere de sedinta din 28.09.2022Faţă de exprimarea punctul de vedere asupra poziţiei procesuale a inculpaţilor
Incheiere de sedinta din 29.06.2022Faţă de lipsa inculpaţilor
Incheiere de sedinta din 16.03.2022