U**** V*******
InculpatÎn baza art. 227, alin 1 C. proc. pen. respinge cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul U**** V*******, /.../pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infrac?iunea de furt calificat, faptă prev. de art. 32, alin.1, din C.pen, rap. la art. 228, alin.1-art. 229 alin. 1 lit. b), alin. 2, lit. b) ?i c) din C.pen, cu aplicarea art. 41, alin. 1, din C.pen În baza art. 227, alin. 2 C. proc. pen. cu referire la art. 202, alin. 4, lit. b C. proc. pen. şi art. 211, art. 215 C. proc. pen. ia faţă de inculpatul U**** V******* măsura controlului judiciar. În baza art. 215, alin. 1 C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul U**** V******* trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la I.P.J. Bacău – Poliţia Municipiului Moineşti conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 3 C. proc. pen., va atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 275, alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Constată că inculpatul a fost asistat de avocat din oficiu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 06.04.2021, ora 13.05.
Incheiere masuri preventive faza de UP 13/2021 din 06.04.2021