M******** C**** A*****
ReclamantS*** U**** S***
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul M. C. A., în contradictoriu cu pârâta S*** U**** S*** Anulează decizia nr. 14/M-CIM din 08.04.2021 şi actul adiţional nr. 15/08.04.2021 la contractul individual de muncă nr. 12056/28.02.2014, emise de pârâtă. Obligă pe pârâtă la reintegrarea reclamantului pe postul de şofer autobuz începând cu data de 14.04.2021. Obligă pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş. Pronunţată azi, 29 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1091/2021 din 29.10.2021Amână pronunţarea soluţiei la data de 29.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.10.2021Pt. administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 01.10.2021