B**** M**** M*****
ReclamantD****** N*******
ReclamantS***** L**** G*******
ReclamantG********* V****** M******
ReclamantI**** C*********
ReclamantÎn temeiul art. 406 Cod de procedură civilă, ia act de renunţarea la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii B**** M**** M*****, D****** N*******, S***** L**** G*******, G********* V****** M******, I**** C*********, Manole Verginel, Măriuţă Pavel, Zahariea Dan, prin reprezentant legal Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vadu Moldovei. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se va depune la Tribunalul Suceava-Arhiva Secţiei I Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 14 iunie 2022.
Hotarare 985/2022 din 14.06.2022Amână judecarea cauzei la data de 14.06.2022.
Incheiere de sedinta din 16.05.2022Amână judecarea cauzei la data de 16.05.2022.
Incheiere de sedinta din 28.03.2022În temeiul art. 400 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol. Fixează termen la data de 28 martie 2022, ora 9:00, pentru când vor fi citate părţile, pârâta cu următoarele menţiuni: - să comunice modalitatea în care au fost calculate salariile reclamanţilor începând cu luna ianuarie 2019 şi dacă au fost respectate prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 5/31.01.2019; - să comunice statele de plată începând cu luna ianuarie 2019; - să comunice dacă au fost emise dispoziţii ale primarului în vederea punerii în aplicare a Hotărârii CL nr. 5/2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 17 februarie 2022.
Incheiere de sedinta din 17.02.2022Amână pronunţarea la data de 17 februarie 2022, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată astăzi, 8 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.02.2022Amână pronunţarea la data de 8 februarie 2022, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.01.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 25.01.2022, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2022