L**** G* M*****
InculpatT*** A******** I****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 362 C. proc. pen., raportat la art. 208 alin. 2 C. proc. pen., cu aplicarea art. 242 alin. 1 Cod procedură penală, revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Timi?oara în dosar nr. 10689/P/2017 din data de 30.03.2021 şi menţinută ulterior, faţă de inculpatul L.M. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d şi alin. 2 lit. b C. pen., dispoziţie executorie de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În temeiul art. 215 alin. 5 C. proc. pen. dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpatului, I.P.J. Timiş- Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Timiş, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române. În temeiul art. 275 alin. 3 cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin mijlocirea grefei astăzi 11.08.2021.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 11.08.2021