S* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtB***** C******* A****
IntervenientM** C*** C****** S****** S**
ReclamantAdmite cererea. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3979,06 lei, reprezentând despăgubiri, la care se vor adăuga penalităţi de 0.2% pe zi întârziere, începând cu data de 20.03.2020, până la achitarea integrală a debitului. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de 0.2% pe zi întârziere, aferente debitului în cuantum de 7812,41 lei, începând cu data de 15.03.2020 până la data de 19.03.2020. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1390 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 16.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 18232/2021 din 16.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 16.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2021