Dosar 12400/55/2021 din 21.07.2021

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12400/55/2021
Data dosar:
21.07.2021
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia penala
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.05.2022 la ora 08:30

    Complet: P06-sup
  • Condamnare

    În temeiul dispoziţiilor art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul M******* G*******, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere în stare de recidivă postcondamnatorie (faptă din 20.09.2020). În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere, conform legii, pe o perioadă de 5 (cinci) ani. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În temeiul dispoziţiilor art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe în stare de recidivă postcondamnatorie (faptă din 20.09.2020). În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere, conform legii, pe o perioadă de 5 (cinci) ani. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În baza dispoz. art. 104 alin 2 şi 3 Cod penal, revocă beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă, aplicată prin sentinţa penală nr. 143/02.03.1999 a Tribunalului Dolj, pronunţată în dosar nr. 8899/1998 definitivă prin neapelare, liberare dispusă la data de 20.08.2013, şi dispune executarea restului de pedeapsă neexecutat. În baza art. 43 alin. 2 şi 4 Cod penal rap. la art. 38 alin. 2, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte cele două pedepse aplicate în prezenta cauză, prin aplicarea pedepsei de 2 ani închisoare la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă cu închisoare, rezultând pedeapsa intermediară de 2 ani şi 6 luni închisoare, şi, ca urmare a revocării beneficiului liberării condiţionate din executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă, urmează a se executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă. În baza art. 45 alin. 3 lit. a şi b Cod penal, aplică condamnatului pedeapsa complementară a a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere, conform legii, pe o perioadă de 5 (cinci) ani. În baza art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal, pedeapsa complementară se execută după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1, art. 45 alin. 5 Cod penal, aplică condamnatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere, pedeapsă ce se execută până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 23.05.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 924/2022 din 23.05.2022
  • Sedinta din data de 16.05.2022 la ora 08:30

    Complet: P06-sup
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 23.05.2022, hotărârea urmând a fi pronunţată prin punerea acesteia la dispozitia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.05.2022
  • Sedinta din data de 26.04.2022 la ora 08:30

    Complet: P06-sup
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 16.05.2022, hotărârea urmând a fi pronunţată prin punerea acesteia la dispozitia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.04.2022
  • Sedinta din data de 29.03.2022 la ora 10:30

    Complet: P06-2022
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen de pronunţare la data de 26.04.2022, hotărârea urmând a fi pronunţată prin punerea acesteia la dispozitia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2022
  • Sedinta din data de 01.03.2022 la ora 10:00

    Complet: P06-2022
  • Amână cauza

    T: 29.03.2022, ora 10:30, în vederea audierii martorului încuviinţat în cauză.

    Incheiere de sedinta din 01.03.2022
  • Sedinta din data de 01.02.2022 la ora 08:30

    Complet: P06-2022
  • Amână cauza

    T: 01.03.2022, ora 10:00, în vederea audierii martorului.

    Incheiere de sedinta din 01.02.2022
  • Sedinta din data de 04.01.2022 la ora 08:30

    Complet: P06-2022
  • Amână cauza

    T: 01.02.2022, în vederea citării inculpatului prin afişare şi pe portalul instanţei de judecată şi pentru a se reveni cu adresă către primăria comunei Santa Mare.

    Incheiere de sedinta din 04.01.2022
  • Sedinta din data de 23.11.2021 la ora 10:00

    Complet: P06-2021
  • Amână cauza

    T: 04.01.2022, pentru a se efectua verificări cu privire la inculpat şi pentru a se depune la dosar înscrisuri cu privire la situaţia juridică a acestuia.

    Incheiere de sedinta din 23.11.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD