B** F********* V******* F******
PetentL**** T******
CreditorAdmite cererea formulată de petentul B.E.J. FLORICESCU VALENTIN FLORIAN, cu sediul în Timişoara, str. Proclamaţia de la Timişoara, nr. 7, ap. 1/A/I, birou 29, jud. Timiş. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Încheierii de executare silită 6045/11.05.2021 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 12420/325/2021, în sensul că titlul executoriu este „Sentinţa civilă nr. 11374 din data de 29.10.2020” şi nu „Sentinţa civilă nr. 11374 din data de 29.10.2010”, cum greşit s-a menţionat în considerente şi dispozitiv. Fără cale de atac. Pronunţată în data de 01.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacameraconsiliu6045/2021 din 01.07.2021