R******** N*******
ReclamantV****** E********
PârâtAdmite acţiunea civilă, având ca obiect „succesiune - partaj judiciar” formulată de reclamanta Rogoveanu Nicoliţa în contradictoriu cu pârâta V****** E********. Ia act de învoiala intervenită între mostenitori, reclamanta Rogoveanu Nicoliţa în contradictoriu cu pârâta V****** E********, consfinţeşte învoiala acestora potrivit tranzacţiei din 02.02.2022, prin care înteleg să finalizeze procesul având ca obiect partajul bunurilor rămase de pe urma autorilor Rogoveanu Atena si Rogoveanu Ion, în următoarea modalitate: ,, Subsemnatele: ROGOVEANU NICOLI?A, V****** E********, păr?i, reclamantă ?i respectiv pârâtă, în dosarul nr. 1242/332/2021, aflat pe rolul Judecatoriei Vânju Mare, am convenit, în conformitate cu disp. art. 2267 al 1 si 2 NCC si art. 438 - 439 NCPC, să stingem litigiul existent, prin încheierea prezentului contract de tranzac?ie ?i partajarea pe cale amiabilă amiabilă a masei partajabila. I) Potrivit certificatului de mo?tenitor nr. 663/21.05.1991, emis de Notariatul de Stat al Jude?ului Mehedin?i, calitatea de mo?tenitor al defunctei Rogoveanu Aneta, decedată la data de 19.03.1991, o avem noi păr?ile, în calitate de descendent de gradul I (fiică), fiecare cu o cota de 3/8 din masa partajabilă ?i defunctul Rogoveanu Ion cu o cota de 2/8 din masa partajabilă în calitate de sot supravie?uitor. Deoarece, prin contractul de între?inere autentificat sub nr. 3009 din 04.03.1992, tatăl nostru, defunctul Rogoveanu Ion, mi-a înstrăinat mie, reclamanta Rogoveanu Nicoli?a, în schimbul între?inerii sale, cota sa de 2/8 din suprafa?a de 640 m.p. si cota sa parte indiviza de 10/16 din imobilul casă de locuit cu patru camere, patul, magazie cu beci sub magazie, construite din lemn si paiantă, acoperite cu tigla, cota mea parte indiviza este de 5/8 din terenul în suprafa?ă de 640 m.p. si de 13/16 din imobilul casa, iar cota mea pârâta V****** E******** este de 3/8 din terenul în suprafata de 640 m.p. si de 3/16 din imobilul casa. Masa partajabilă, rămasă de pe urma defunctei, se compune din: - dintr-un teren, loc de casă, în suprafa?ă de 640 m.p. în cotă de 1/1 situat in intravilanul com. Jiana, sat Danceu, în Tarlaua/Cvartalul 29, Parcela 5, cu următoarele vecinatati N-DJ, E-Rogoveanu Nicolae si Căminul Cultural, S-Coca Emil si Ghi?oaica Ion, iar la V-?erban Dumitra si Rogoveanu A, - 1/2 dintr-un imobil, casă de locuit cu patru camere, pătul, magazie cu beci sub magazie, construite din lemn si paiantă, acoperite cu tiglă. II) Potrivit certificatului de mo?tenitor nr. 470/29.10.2021, emis de BNP Rădu?u Mocanu Cocu?a, calitatea de mo?tenitor al defunctului Rogoveanu Ion, decedat la data de 24.03.1996, o am doar eu reclamanta Rogoveanu Nicoli?a, deoarece pârâta V****** E******** a renun?at la mo?tenirea defunctului. Masa partajabilă, rămasă de pe urma defunctului, se compune din: - suprafata de 10000 m.p., teren arabil situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, in Tarlaua 164, parcela 22, cu urmatoarele vecinatati : la Nord-De, la Est-lanosi Constantin, la Sud-De, la Vest-Glav Alexandru; - suprafata de 5000 m.p., teren arabil situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, in Tarlaua 178 I, parcela 9, cu urmatoarele vecinatati : la Nord-Rogoveanu Ion, la Est-De, la Sud-lsar Nechifor, la Vest-De; - suprafata de 10000 m.p., teren arabil situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, in Tarlaua 182 II, parcela 12, cu urmatoarele vecinatati : la Nord-Jilcu Sava, la Est-De, la Sud-Traila Frit, la Vest-De; - suprafata de 5000 m.p., teren arabil situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, in Tarlaua 182 II, parcela 19, cu urmatoarele vecinatati : la Nord-Jilcu Vasile, la Est-De, la Sud -Tudorica Nicolae, la Vest-De; - suprafata de 2896 m.p., teren arabil situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, in Tarlaua 153 I, parcela 8, cu urmatoarele vecinatati . la Nord-De, la Est-Caramizaru D, la Sud - De, la Vest-Rogoveanu Nicolae; - suprafata de 1300 m.p., teren arabil situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, in Tarlaua 170 II, parcela 57, cu urmatoarele vecinatati : la Nord-De, la Est-lanosi Ioana, la Sud - De, la Vest-Rogoveanu Nicolae; - suprafata de 700 m.p., teren arabil situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, in Tarlaua 152 I, parcela 110, cu urmatoarele vecinatati : la Nord-De, la Est - Glav Stefan, la Sud - De, la Vest-Rogoveanu Nicolae; - suprafata de 1800 m.p., teren vii situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, în Tarlaua 142, parcela 43, cu urmatoarele vecinatati : la Nord-De, la Est-Rogoveanu Nicolae, la Sud-De, la Vest-lanosi Dumitra; - suprafata de 1900 m.p., teren padure situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, in Tarlaua 152 I, parcela 76,77, cu urmatoarele vecinatati : la Nord-De, la Est-Glav Stefan, la Sud-De, la Vest-Ciungu Nicolae; - suprafata de 3700 m.p., teren pădure situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, in Tarlaua 152 II, parcela 109, cu urmatoarele vecinatati : la Nord-De, la Est -Clontota Ecaterina, la Sud-De, la Vest-Chimirea Mihai; In vederea încheierii acestui proces, a intervenit între noi păr?ile, prezentul contract de TRANZAC?IE, prin care am stabilit urmatoarele : Se atribuie reclamantei Rogoveanu Nicoli?a : - cota de 6/8 din întreg terenul, loc de casă, în suprafa?ă de 640 m.p. situat in intravilanul com. Jiana, sat Danceu, in Tarlaua/Cvartalul 29, Parcela 5, cu următoarele vecinatati N-DJ, E-Rogoveanu Nicolae si Căminul Cultural, S-Coca Emil si Ghi?oaica Ion, iar la V-?erban Dumitra si Rogoveanu A, restul de 2/8 din acest teren fiind proprietatea mea, reclamanta Rogoveanu Nicoli?a, potrivit contractul de între?inere autentificat sub nr. 3009 din 04.03.1992; - cota de 6/16 din întreg imobilul, casă de locuit cu patru camere, pătul, magazie cu beci sub magazie, construite din lemn si paiantă, acoperite cu ?iglă, restul de 10/16 din aceste construc?ii fiind proprietatea mea, reclamanta Rogoveanu Nicoli?a, potrivit contractul de intretinere autentificat sub nr. 3009 din 04.03.1992; - suprafa?a de 10000 m.p., teren arabil situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, în Tarlaua 164, parcela 22, cu urmatoarele vecinatati : la Nord-De, la Est-lanosi Constantin, la Sud-De, la Vest-Glav Alexandru; - suprafata de 5000 m.p., teren arabil situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, in Tarlaua 178 I, parcela 9, cu urmatoarele vecinatati : la Nord-Rogoveanu Ion, la Est-De, la Sud-lsar Nechifor, la Vest-De; - suprafata de 10000 m.p., teren arabil situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, in Tarlaua 182 II, parcela 12, cu urmatoarele vecinatati : la Nord-Jilcu Sava, la EstDe, la Sud-Traila Frit, la Vest-De; - suprafata de 5000 m.p., teren arabil situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, in Tarlaua 182 II, parcela 19, cu urmatoarele vecinatati : la Nord-Jilcu Vasile, la Est-De, la Sud-Tudorica Nicolae, la Vest-De; - suprafata de 2896 m.p., teren arabil situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, in Tarlaua 153 I, parcela 8, cu urmatoarele vecinatati la Nord-De, la Est-Caramizaru D, la Sud-De, la Vest-Rogoveanu Nicolae; - suprafata de 1300 m.p., teren arabil situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, in Tarlaua 170 II, parcela 57, cu urmatoarele vecinatati : la Nord-De, la Est-lanosi Ioana, la Sud-De, la Vest-Rogoveanu Nicolae; - suprafata de 700 m.p., teren arabil situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, in Tarlaua 152 I, parcela 110, cu urmatoarele vecinatati : la Nord-De, la Est-Glav Stefan, la Sud-De, la Vest-Rogoveanu Nicolae; - suprafata de 1800 m.p., teren vii situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, în Tarlaua 142, parcela 43, cu urmatoarele vecinatati : la Nord-De, la Est-Rogoveanu Nicolae, la Sud-De, la Vest-lanosi Dumitra; - suprafata de 1900 m.p., teren pădure situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, în Tarlaua 152 I, parcela 76,77, cu urmatoarele vecinatati : la Nord-De, la Est-Glav Stefan, la Sud-De, la Vest-Ciungu Nicolae; - suprafata de 3700 m.p., teren padure situat în extravilanul com. Jiana, sat Danceu, in Tarlaua 152 II, parcela 109, cu urmatoarele vecinatati : la Nord-De, la Est-Clontota Ecaterina, la Sud-De, la Vest-Chimirea Mihai; Eu, reclamanta Rogoveanu Nicoli?a urmează să plăteasc sultă în valoare de 1000 de EURO (5000 lei), pârâtei V****** E********, sultă pe care am achitat-o azi 02.02.2022, data încheierii tranzac?iei. Eu, pârâta V****** E******** sunt de acord ca reclamantei Rogoveanu Nicoli?a să-i fie atribuite bunurile arătate mai sus, iar eu să primesc sultă în valoare de 1000 EURO (5000 lei), sultă care mi-a fost achitată de reclamantă azi 02.02.2022. Prezentul contract a fost încheiat azi, 02.02.2022, în 3 exemplare, unul pentru fiecare parte si unul pentru instan?ă.’’ Cu drept de recurs pentru motive procedurale, în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Vanju Mare.
Hotarare 122/2022 din 23.02.2022Instanta, fată de disp. art. 400 C.pr.civ., repune cauza pe rol pentru lămuriri, cu citarea părtilor, cu mentiunea de a rectifica erorile materiale din cuprinsul tranzactiei privind numărul parcelelor 99 si 58, potrivit actelor de proprietate. Stabileste termen de judecata la data de 23.02.2022, cu citarea părtilor.
Incheiere de sedinta din 02.02.2022pentru a da posibilitatea părţilor să ajungă la o înţelegere
Incheiere de sedinta din 24.11.2021administrare probe încuviinţate la acest termen
Incheiere de sedinta din 13.10.2021