B***** E*********** J*********** M**** I***
PetentC****** C*******
CreditorC****** S******
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de către petentul Biroul Executorului Judecătoresc Mare? Ioan şi creditorul C****** C*******, în contradictoriu cu debitorul C****** S******. Încuviinţează executarea silită, în oricare dintre formele prevăzute de lege, a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu reprezentat de contractul de Sentin?a civilă nr. 2892 din data de 28.09.2021, pronun?ată de Judecătoria Piatra Neam? în dosarul nr. 5492/279/2021, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, respectiv plata către creditoarea C****** C******* şi în favoarea minorelor Crăciun Carmen – Viorica şi Crăciun Miruna – Diana a unei pensii de întreţinere în cotă procentuală de 1/3 din veniturile nete obţinute, dar nu mai puţin de 1/3 din venitul minim pe economie, câte 1/6 pentru fiecare minoră, începând cu data de 15.06.2021 şi până la majoratul minorelor, la care se adaugă recuperarea cheltuielilor de executare silită. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 22.12.2021.
Incheiere de executare silita 5926/2021 din 22.12.2021