B**** T*********** S*** L* I********** C***** C********* S*****
CreditorC***** C************
DebitorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC ARDELEANU BIANCA şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 278/E/2021 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC ARDELEANU BIANCA, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea urmăritoare BANCA TRANSILVANIA împotriva debitorului CARTIS COSMIN DANIEL, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 056CSS2171320001 din 12.05.2017, încheiat între SC BANCPOST SA, pe de o parte şi CARTIS COSMIN DANIEL, pe de altă parte. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru recuperarea sumei de 35.336,69 lei reprezentând debit restant la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlurile executorii sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale; la care se adaugă cheltuielile de executare ocazionate. Fără cale de atac.
Incheiere de executare silita 370/2021 din 05.05.2021