B******* M*****
PetentI************ D* P****** J******* B*****
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul BUZĂ?ĂLU MARIAN, în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* B*****. Menţine procesul-verbal seria PBRW nr. 070260 din 02.09.2021, ca fiind legal şi temeinic întocmit. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Brăila.
Hotarare 4701/2022 din 28.07.2022Amână pronunţareala data de 28.07.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.07.2022Repune cauza pe rol în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele. Dispune emiterea unei adrese către CNAIR – Sec?ia Drumuri Na?ionale Brăila cu men?iunea de a preciza pozi?ia exactă a indicatorului care marchează intrarea în municipiul Brăila, de pe drumul na?ional DN22B, dinspre localitatea Gala?i, respectiv, coordonatele geografice, kilometrul la care este amplasat ?i distan?a dintre acesta ?i clădirea Apan Motors. Fixează termen de judecată la data de 12.07.2022, ora 09:00, în ?edin?ă publică, pentru când se vor cita păr?ile. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată astăzi, 09.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 09.05.2022În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 09.05.2022. Pronunţată azi, 02.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.05.2022Amana pronuntarea la data de 02.05.2022, când solutia va fi pusă la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.04.2022Termen preschimbat
Admite sesizarea din oficiu. Preschimbă termenul de judecată fixat în prezenta cauză la data de 24.02.2022 C 3-S la data de 15.04.2022 C 5.S, ora 10.00, sala 3, pentru când se vor cita părţile cu copie de pe prezenta încheiere. Menţine dispoziţiile anterioare. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 07.01.2022, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C. pr. civ. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 07.01.2022