G**** V*****
Reclamant ReclamantC****** N******** P***** C********** I*********
Pârât PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G**** V*****, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat Aldea Nicolae Paul, situat în Municipiul Cluj-Napoca, str.Honore de Balzac, nr.12, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta C****** N******** P***** C********** I*********, cu sediul în Municipiul Bucureşti, Calea Floreasca, nr.202, sector 1 şi, în consecinţă: Obligă pârâta C****** N******** P***** C********** I********* să soluţioneze dosarul înregistrat la A.N.R.P. sub nr. 48564/CC/02.03.2011 şi să emită o decizie de compensare prin puncte, în ordinea prevăzută de Legea nr. 165/2013. Ia act că se vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel şi motivele de apel se vor depune la Tribunalul Cluj-Secţia Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29 octombrie 2021.
Hotarare 727/2021 din 29.10.2021Amână pronunţarea pentru data de 29.10.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2021