S*** D******
ReclamantC******** J******* N**** - C****** D* E******* A P********** A***** C* H*******
PârâtRespinge acţiunea, ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată azi, 27.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 56/2022 din 27.01.2022Amână pronunţarea la data de 27.01.2022. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2022pentru comunicarea către pârât a precizării la acţiune depusă în cauză şi apreciind întemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al reclamantului, din motive medicale,
Incheiere de sedinta din 11.11.2021apreciind întemeiată cererea de acordare a unui termen de judecată formulată de reprezentantul convenţional al reclamantului, în vederea pregătirii apărării, raportat la data încheierii contractului de asistenţă juridică şi apreciind că se impune ca pârâtul să depună documentaţia care a stat la baxa certificatului de încadrare în grad de handicap anterior,
Incheiere de sedinta din 07.10.2021