Dosar 1263/833/2021 din 29.04.2021

contestaţia la executare (art.598 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1263/833/2021
Data dosar:
29.04.2021
Instanta:
Judecătoria Salonta
Departament:
Judecătoria Salonta
Obiect:
contestaţia la executare (art.598 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.08.2021 la ora 12:00

    Complet: C 4 Mixt
  • Soluţionare

    În baza art. 585 alin.1 lit. a) C.proc.pen. admite sesizarea formulată de Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Salonta privind pe condamnatul P.M.M. Constată că infracţiunile pentru care inculpatul P.M.M. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 1 lună închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ani prin sentinţa penală nr. 158/07.10.2020 pronunţată de Judecătoria Salonta în dosarul nr.2501/833/2019, modificată în parte şi definituvă la data de 04.03.2021 prin decizia penală nr.132/A/04.03.2021 a Curţii de Apel Oradea, sunt concurente cu infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul P.M.M. la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani prin sentinţa penală nr. 235/08.05.2019 pronunţată de Judecătoria Beiuş în dosarul nr.694/187/2018, definitivă la data de 03.06.2019, prin neapelare. În baza art. 97 C.pen. anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 1 lună închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ani prin sentinţa penală nr. 158/07.10.2020 pronunţată de Judecătoria Salonta în dosarul nr.2501/833/2019, modificată în parte şi definitivă la data de 04.03.2021 prin decizia penală nr.132/A/04.03.2021 a Curţii de Apel Oradea şi descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 1 lună, în pedepsele componente de: 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 cod penal, raportat la art. 320 alin. (1) cod penal, 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 323 cod penal şi de 9 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 97 C.pen. anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani prin sentinţa penală nr. 235/08.05.2019 pronunţată de Judecătoria Beiuş în dosarul nr.694/187/2018, definitivă la data de 03.06.2019, prin neapelare. În baza art.40 alin.1 C.pen. şi art.39 alin.1 lit.b C.pen., cu aplicarea art. 186 C.pen., contopeşte pedepsele de 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 cod penal, raportat la art. 320 alin. (1) cod penal, 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 323 cod penal şi de 9 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, aplicate prin sentinţa penală nr. 158/07.10.2020 pronunţată de Judecătoria Salonta în dosarul nr.2501/833/2019, modificată în parte şi definituvă la data de 04.03.2021 prin decizia penală nr.132/A/04.03.2021 a Curţii de Apel Oradea, cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 235/08.05.2019 pronunţată de Judecătoria Beiuş în dosarul nr.694/187/2018, definitivă la data de 03.06.2019, prin neapelare şi aplică pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care adaugă un spor de 6 luni şi 20 de zile închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte, rezultând pedeapsa de 1 an, 3 luni şi 20 de zile închisoare. În baza art. 97 alin.2 C.pen. raportat la art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 alin.1 C.pen. şi calculat potrivit art.97 alin.2 teza finală C.pen. În baza art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bihor; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţiile de a urma uncurs de calificare profesională şi de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Primăriei Ştei sau în cadrul Primăriei Beiuş. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Bihor. În baza art. 404 alin.2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de a formula contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.08.2021.

    Hotarare 141/2021 din 23.08.2021
  • Sedinta din data de 19.08.2021 la ora 12:00

    Complet: C 4 Mixt
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării, va amâna pronun?area pentru data de 23.08.2021, ora 12:00.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.08.2021
  • Sedinta din data de 18.08.2021 la ora 10:00

    Complet: C 4 Mixt
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării, va amâna pronun?area pentru data de 19.08.2021, ora 12:00.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.08.2021
  • Sedinta din data de 29.06.2021 la ora 11:00

    Complet: C 4 Mixt
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa dosarului nr. 2501/833/2019 al Judecătoriei Salonta şi în vederea revenirii cu adresă la Compartimentul Arhivă pentru a se ataşa dosarul mai sus menţionat.

    Incheiere de sedinta din 29.06.2021
  • Sedinta din data de 08.06.2021 la ora 11:00

    Complet: C 4 Mixt
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa dosarului de fond.

    Incheiere de sedinta din 08.06.2021
  • Sedinta din data de 01.06.2021 la ora 09:00

    Complet: C 4 Mixt

Flux dosar


Actualizare GRPD