G******* A*****
PetentI***** B****
IntimatRespinge ca neîntemeiată cererea formulată de petentul G******* A*****, în contradictoriu cu intimatul I***** B****, cu sediul în Bacău, strada Alexei Tolstoi, jud. Bacău, având ca obiect plângerea contravenţională privind procesul-verbal seria PBCW nr. 134252/11.07.2021. Menţine valabil procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PBCW nr. 134252/11.07.2021. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Buhu?i. Pronunţată, azi, 13.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 938/2021 din 13.12.2021Amână pronunţarea la data de 13.12.2021, urmând ca pronunţarea să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată, azi, 29.11.2021, orele 15.55, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2021